Podul lui Sfredelus este mai mult decât un simplu loc de joacă; este un sanctuar al dezvoltării armonioase pentru copii și un sprijin prețios pentru părinți, situat pe Drumul Sării în București. Recunoscut pentru atmosfera sa caldă și atelierelor educative care stimulează creativitatea și abilitățile sociale, acest spațiu a devenit o alegere preferată a familiilor care doresc să investească în evoluția armonioasă a copiilor. Vizitatorii laudă cu entuziasm atmosfera liniștită, personalul atent și programele speciale care transformă fiecare vizită într-o experiență memorabilă. Cu activități adaptate de la vârste fragede până la copii mai mari, fiecare micuț găsește aici o lume plină de aventuri și învățare. Mai mult decât atât, Podul lui Sfredelus oferă și programe pentru părinți, precum Cercul Siguranței (COS), care aduc un plus de înțelegere și sprijin în relația cu cei mici. Recomandat cu căldură tuturor familiilor care caută un loc unde copiii să se joace, să învețe și să se simtă în siguranță, acest punct de interes este o adevărată comoară în peisajul locurilor de joacă din București.
Alina Coman
acum 9 luniAm descoperit Podul lui Sfredeluș în 2017, când băiețelul meu avea doar 1 an și 3-4 luni. A fost o descoperire extraordinară pentru noi! Atelierele educative la care am participat l-au ajutat enorm să dezvolte abilități sociale și creative, pregătindu-l perfect pentru intrarea în colectivitate. Personalul a știut exact cum să interacționeze cu el și să-i capteze atenția. În 2018, când băiețelul a împlinit 2 ani, am decis să-i sărbătorim ziua de naștere tot aici. Atelierele pregătite special pentru eveniment au fost minunate, iar locația superbă a încântat toți invitații. Atenția la detalii și profesionalismul echipei ne-au convins că am făcut alegerea perfectă. După o pauză, am revenit în 2025 pentru a sărbători aniversarea fetiței noastre de 3 ani. Surpriza plăcută a fost că Podul lui Sfredeluș a reușit să ofere distracție pentru toți copiii prezenți, deși aveau vârste între 2 și 9 ani! Fiecare copil a găsit activități pe placul său și s-a simțit valorizat. Un moment transformator în experiența mea cu Podul lui Sfredeluș a fost când, la invitația Elenei, am participat la programul Cercul Siguranței (COS). Acest program a fost revelator pentru mine ca părinte - m-a ajutat să înțeleg mai profund relația cu copiii mei, nevoile lor emoționale și cum pot să le ofer siguranța și iubirea de care au nevoie. A fost o experiență care mi-a schimbat perspectiva asupra parentingului. Podul lui Sfredeluș nu este doar un loc pentru petreceri, ci un spațiu unde atât copiii cât și părinții pot crește și evolua împreună. Recomand cu căldură tuturor familiilor!
Elena Mirea
acum 2 luniUn loc minunat pentru copii și părinți deopotrivă! Cei mici s-au distrat foarte mult, iar noi, părinții, ne-am putut bucura de o atmosferă liniștită și plăcută. Totul a fost la superlativ, au foarte multe de explorat pentru ei. Felicitări pentru amabilitate , pentru curățenie și mulțumim pentru tot!Recomand cu drag !
Ana-Maria Lovin
acum 5 luniUn colț de poveste pentru copii și părinți – Podul lui Sfredeluș🥰 Recomand cu toată încrederea! Podul lui Sfredeluș nu este doar un loc unde îți aduci copilul la joacă, ci un loc unde se creează amintiri frumoase. Abia așteptăm să revenim! Fetita mea merge acum la gradinita dar mereu isi aduce aminte cu drag de Elena, de cantecul de inceput! Buna, Luna, bine ai venit , ce bine ca esti aici! Inca il mai cantam acasa! Am descoperit Podul lui Sfredeluș întâmplător, dar a fost una dintre cele mai frumoase surprize pentru întreaga familie. Este mult mai mult decât un simplu loc de joacă – este un spațiu cald, creativ și bine gândit, unde copiii se simt ca într-o poveste, iar părinții pot respira liniștiți. Locul de joacă este minunat – colorat, sigur și plin de activități care le stimulează imaginația celor mici. Fie că e vorba de tobogane, căsuțe de poveste sau colțuri de joacă educative, fiecare detaliu e ales cu grijă.
Dinu Cristi
acum 9 luniAm fost acum 1 an la o zi de nastere si ne-a placut mult. 🔟 Anul acesta am ales locatia pentru ziua baietelului. A fost totul perfect.👌 📌curatenie; 📌comunicare usoara cu personalul; 📌spatios; 📌multe jucarii si diverse spatii pentru activitati ( cutie bile, tobogan, catarat, leagan, etc); 📌barul echipat cu tot ce ai nevoie ( cutit pentru tort, frigider, cafea); 📌masute si scaunele pentru copii; 📌loc pentru adulti ( masa, canapele unde poti sta linistit in locul opus spatiului de joaca); 📌scaun masaj pentru adulti; 📌acces usor la balcon pentru fumatori; 📌boxa pentru muzica; 📌altele; Recomand!💯🔝 PS: Este locul perfect unde poti petrece mai ales acum cand afara sunt 30 grade🤗
Bianca Gordaș
acum un anDupa o perioada de tumult, in care varianta cresei nu a functionat pentru fetita mea, am decis sa fac lucrurile diferit. Asa am gasit acest loc minunat, Podul lui Sfredelus, care ne-a devenit loc de joaca si de vindecare, in care am participat la atelierele Elenei si ale Ramonei si ne-a ajutat enorm in acomodarea ulterioara a fetitei la gradinita. A fost minunat sa o vad cum evolueaza alaturi de alti copii, cum socializeaza, astfel incat am pasit cu mare incredere ulterior, la gradinita. Acum ca fetita a crescut, revenim cu drag, impreuna si cu cel mic (care adora si el Podul) la atelierele de sarbatori, unde il intalnim pe Mos Craciun si facem turta dulce, sau cand avem ocazia, desi fetita si-ar dori mai des si isi aduce aminte de atatea momente frumoase din Pod. Un loc plin de energie de joaca, un loc al copilariei, in care merita sa ajungeti!