Avem cuvinte numai de laudă despre această grădiniță și chiar merită să știe toți părinții despre ea. Noi venim de la o altă grădiniță tot din sis privat și mult lăudată, însă pt noi a fost o experiență neplăcută, fetița nu mânca absolut nimic, plângea și nu voia să audă de gradi până am descoperit Tărâmul Cunoașterii din sectorul 3. De la vizionare și prima interacțiune s-a simțit atmosferă caldă și primitoare. Totul s-a schimbat radical pt noi, fetița merge cu drag din prima zi aici, mănâncă absolut tot și îmi spune ce buna e mâncarea la gradi, chiar mai cere și in plus uneori 😀🙈.
După 2 sapt petrecute aici la program scurt, am început adaptarea la programul cu somn și totul merge bine până acum, fetița nu a plâns nicio secundă, doamnele sunt foarte iubitoare, răbdătoare și înțelegătoare cu cei mici. Răspund prompt de fiecare dată la orice nelămurire sau solicitare. Totul e perfect pt noi aici. Activități diverse, copiii sunt scoși afară la aer în fiecare zi, sunt organizate ieșiri la diferite activități (teatru, fabrici etc), sunt organizate serbări tematice. Recomandăm cu mare drag această grădiniță ♥️
Gradinita "Taramul Cunoasterii" Mihai Bravu este o locatie noua, al treilea sediu al acestei institutii de invatamant.
Am ales aceasta gradinita la recomandarea unor prieteni care au copiii la celelalte doua locatii.
minunat, unde fetita noastra merge cu drag in fiecare zi.
Atmosfera este calda si prietenoasa, iar activitatile interactive sunt realizate in mare parte in aer liber.
Miss Clau este extraordinara – plina de rabdare si atentie, a reusit sa se apropie de fiica noastra si sa o faca sa se simta in siguranta si iubita.
Suntem foarte recunoscatori 🙏si recomandam din inima❤️ aceasta gradinita.
Stiam de gradintele " Taramul Cunoasterii", mi-au fost recomandate de cativa colegi si prieteni, astfel ca m-am bucurat foarte mult cand am auzit ca vor deschide o locatie noua, in sectorul 3, zona Mihai Bravu🙏.
Locatia este absolut superba, totul este nou, iar echipa este primitoare, vesela, si copilasii foarte fericiti.
Pentru noi aceste aspecte au fost foarte importante in alegerea gradinitei😊.
Abordarea acestei institutii indeplineste in totalitatr criteriile noastre👍!
Si cel mai importat: copiii sunt scosi zilnic afara, activitati realizate afara, uneori chiar gustarile le servesc in aer liber, ceea ce pentru noi este mirific.
Recomand cu toata increderea si multumim din suflet echipei " Taramul Cunoasterii"❤️
Un loc magic cu oameni frumosi care ne ajuta copiii sa se dezvolte armonios atat pe plan fizic, emotional cat si pe plan social! 😍🤗🥰
Am simtit de la vizionare ca este locul potrivit in care imi doresc sa se dezvolte copilul meu. Fericirea de pe fetele copiilor, a spus totul🥰!
Mi-am dorit pentru puiutul meu un loc care sa puna accent pe iubire si sa dezvolte zona inteligentei emotionale.
Am ales cu inima, astfel ca recomand tot din inima daca va doriti un loc minunat cu copii fericiti! ❤️
Am ales aceasta gradinita dupa indelungi cautari si analiza aprofundata😜!
Criteriile mele obligatorii au fost:
1️⃣Institutie acreditata;
2️⃣Bucatarie proprie;
3️⃣Abordare empatica;
4️⃣Loc de joaca exterior;
5️⃣Spatii generoase si luminoase.
Am vizitat foarte multe gradinite si, va spun drept ca am avut ceva emotii.😊
Ceea ce a contat foarte mult pentru noi a fost si faptul ca este o institutie cu traditie, respectiv faptul ca au 3 locatii, sunt in continua dezvoltare, ceea ce inseamna ca fac bine🥰!
Sediul din Mihai Bravu este o locatie noua, si acest aspect a reprezentat un avantaj pentru noi👍.
Asadar, am doar cuvinte de lauda si ma simt norocoasa si linistita, stiind ca "a mea" este in locul potrivit.
Ma felicit pentru alegere si recomand cu sufletul deschis!❤️
Alexandra Iosif
acum o lunăAvem cuvinte numai de laudă despre această grădiniță și chiar merită să știe toți părinții despre ea. Noi venim de la o altă grădiniță tot din sis privat și mult lăudată, însă pt noi a fost o experiență neplăcută, fetița nu mânca absolut nimic, plângea și nu voia să audă de gradi până am descoperit Tărâmul Cunoașterii din sectorul 3. De la vizionare și prima interacțiune s-a simțit atmosferă caldă și primitoare. Totul s-a schimbat radical pt noi, fetița merge cu drag din prima zi aici, mănâncă absolut tot și îmi spune ce buna e mâncarea la gradi, chiar mai cere și in plus uneori 😀🙈. După 2 sapt petrecute aici la program scurt, am început adaptarea la programul cu somn și totul merge bine până acum, fetița nu a plâns nicio secundă, doamnele sunt foarte iubitoare, răbdătoare și înțelegătoare cu cei mici. Răspund prompt de fiecare dată la orice nelămurire sau solicitare. Totul e perfect pt noi aici. Activități diverse, copiii sunt scoși afară la aer în fiecare zi, sunt organizate ieșiri la diferite activități (teatru, fabrici etc), sunt organizate serbări tematice. Recomandăm cu mare drag această grădiniță ♥️
Andreea Dobeanu
acum 3 luniGradinita "Taramul Cunoasterii" Mihai Bravu este o locatie noua, al treilea sediu al acestei institutii de invatamant. Am ales aceasta gradinita la recomandarea unor prieteni care au copiii la celelalte doua locatii. minunat, unde fetita noastra merge cu drag in fiecare zi. Atmosfera este calda si prietenoasa, iar activitatile interactive sunt realizate in mare parte in aer liber. Miss Clau este extraordinara – plina de rabdare si atentie, a reusit sa se apropie de fiica noastra si sa o faca sa se simta in siguranta si iubita. Suntem foarte recunoscatori 🙏si recomandam din inima❤️ aceasta gradinita.
Raluca Ionescu
acum 3 luniStiam de gradintele " Taramul Cunoasterii", mi-au fost recomandate de cativa colegi si prieteni, astfel ca m-am bucurat foarte mult cand am auzit ca vor deschide o locatie noua, in sectorul 3, zona Mihai Bravu🙏. Locatia este absolut superba, totul este nou, iar echipa este primitoare, vesela, si copilasii foarte fericiti. Pentru noi aceste aspecte au fost foarte importante in alegerea gradinitei😊. Abordarea acestei institutii indeplineste in totalitatr criteriile noastre👍! Si cel mai importat: copiii sunt scosi zilnic afara, activitati realizate afara, uneori chiar gustarile le servesc in aer liber, ceea ce pentru noi este mirific. Recomand cu toata increderea si multumim din suflet echipei " Taramul Cunoasterii"❤️
Nicu Maria
acum 3 luniUn loc magic cu oameni frumosi care ne ajuta copiii sa se dezvolte armonios atat pe plan fizic, emotional cat si pe plan social! 😍🤗🥰 Am simtit de la vizionare ca este locul potrivit in care imi doresc sa se dezvolte copilul meu. Fericirea de pe fetele copiilor, a spus totul🥰! Mi-am dorit pentru puiutul meu un loc care sa puna accent pe iubire si sa dezvolte zona inteligentei emotionale. Am ales cu inima, astfel ca recomand tot din inima daca va doriti un loc minunat cu copii fericiti! ❤️
alexandra orbesteanu
acum 3 luniAm ales aceasta gradinita dupa indelungi cautari si analiza aprofundata😜! Criteriile mele obligatorii au fost: 1️⃣Institutie acreditata; 2️⃣Bucatarie proprie; 3️⃣Abordare empatica; 4️⃣Loc de joaca exterior; 5️⃣Spatii generoase si luminoase. Am vizitat foarte multe gradinite si, va spun drept ca am avut ceva emotii.😊 Ceea ce a contat foarte mult pentru noi a fost si faptul ca este o institutie cu traditie, respectiv faptul ca au 3 locatii, sunt in continua dezvoltare, ceea ce inseamna ca fac bine🥰! Sediul din Mihai Bravu este o locatie noua, si acest aspect a reprezentat un avantaj pentru noi👍. Asadar, am doar cuvinte de lauda si ma simt norocoasa si linistita, stiind ca "a mea" este in locul potrivit. Ma felicit pentru alegere si recomand cu sufletul deschis!❤️